Evlavia

Evrei 12:28 “Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu  frică, “

evlavia

~ Omul evlavios ~

O frămȃntare-mi vine-n gȃnd
Mă face tare curios,
Un simplu lucru, un cuvȃnt ,
Ce-nseamnă a fi evlavios?

Evlavios… cuvȃnt ceresc!
Opt litere ce ȋl compun,
Opt lucruri care ȋmi vorbesc,
Și toate opt la fel ȋmi spun.

E… e doar Elanul pocăinței,
Pas cu pas spre cer mergȃnd,
Al Dumnezeu om al credinței,
Ce aleargă-n viață aşteptȃnd,
Împărăția biruinței.

V… e Victoria cea mare
Omul care biruieşte,
Cel ce-n mare ȋncercare,
Sus privirea şi-o ținteşte,
Către Cel ce dă scăpare.

L… e Libertatea sfȃntă,
E omul ce-a fost eliberat,
Trăind acum doar prin credintă,
Căci Domnului viața şi-a dat,
Eliberat de neputință.

A… e Ascultarea vocii Lui!
Nu doar cu buzele-i uşoare,
Ci inima adusă Domnului,
Nu doar o jertfa pieritoare,
Ci ȋmplinirea Legii Lui.

V… e Veselia-i aratată!
E omul care zi de zi zȃmbeşte,
Iubind cu dragostea-i bogată,
Căci al Său eu nu mai trăieşte,
Doar Dumnezeu fiindu-i Tată.

I…e doar Iubirea nesfȃrşită!
Să poți iubi pe-ai Tăi duşmani,
Să adopți iertarea infinită,
Să pleci tu capul ani de ani,
Primind cununa cea dorită.

O… e doar Omul Obişnuit!
Ce pe Isus el slujeşte,
Plin de frică şi smerit,
Ce cu drag el se jertfeşte,
Dar cu eul răstignit.

S… e de la omul Simplu!
Dar şi un viteaz ȋn luptă,
Al Dumnezeirii templu,
Pregătit de marea nuntă,
Și umplut cu Sfȃntul Duh.

Sunt cam multe de-mplinit!
Poate spui că este greu,
Chiar cu eul pironit… ?
Chiar trăind cu Dumnezeu… ?
Doar aşa sunt mȃntuit…?

(Raul Marian)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s